Cum sunt fabricate saltelele din latex?
Latexul este un produs 100% natural, ce provine din seva arborelui de cauciuc, Hevea Brasiliensis. Latexul arată foarte diferit înainte de a fi procesat și transformat în produse, precum saltelele.
Totul începe cu arborele de cauciuc
Arborele de cauciuc crește în multe dintre zonele tropicale. Majoritatea plantațiilor responsabile cu producția comercială a latexului se află în Asia de S-E. Acestea sunt gestionate cu grijă, pentru a asigura creșterea constantă de noi arbori, pentru producție. Acesta este un aspect important, deoarece poate dura până la șase ani, ca un arbore de cauciuc să crească îndestul de mult, încât să poată fi recoltată sevă de la el.
Pentru a avea acces la sevă, un colector va face o tăietură fină în diagonală, cât să îndepărteze o bucată mică de scoarță. Aceasta permite sevei (latexului) să curgă, iar acest fluid este colectat în găleți. Totuși, fluxul de lichid se va opri după aproximativ șase ore, dar poate fi reluat printr-o nouă tăietură, la o zi distanță.
De cât latex este nevoie pentru a produce o saltea?
Este de fapt nevoie de o cantitate uriașă de latex, pentru a produce o saltea. Cu toate acestea, trebuie reținut că latexul poate fi colectat fără a distruge arborele și fără a crea poluare, spre deosebire de alte tipuri de saltele. Pentru fabricarea unei saltele din latex, queen size este nevoie de producția dintr-o zi întreagă, a unei suprafețe de 12 acri.
Dar, în loc să afecteze mediul, aceasta de fapt îl ajută: același număr de arbori utilizați pentru fabricarea unei saltele queen size, vor înlătura într-un singur an, mai mult de 143 de tone de CO2 din aer.
Mai mult decât atât, aceiași 12 acri plantați cu arbori de cauciuc vor asigura un loc de muncă pentru 8 persoane, creând astfel locuri de muncă în zonele unde acestea sunt greu de găsit.
Cum este transformat latexul lichid în saltele?
Pare ciudat la început să vă gândiți că seva lăptoasă a arborelui de cauciuc poate fi transformată într-o saltea. Deși există mai multe metode prin care se procesează latexul, majoritatea au în comun faptul că acesta se amestecă la început cu o mică proporție de materiale, ce îl vor ajuta mai târziu să se solidifice.
Metoda Dunlop
Prin metoda Dunlop, latexul este întâi amestecat, astfel încât să facă spumă. Acest amestec spumos este fie așezat pe o bandă rulantă, fie într-o matriță și trece mai apoi printr-un cuptor special, care solidifică amestecul.
Produsul este apoi trecut prin stația de spălare, unde mici cantități reziduale, de latex lichid și de alți agenți de solidificare sunt îndepărtate. Blocul de spumă de latex este apoi uscat cu aer fierbinte și este gata pentru utilizare.
Metoda Talalay
Metoda Talalay este mai nouă decât metoda Dunlop și produce o textură ușor diferită a latexului. Prin această metodă, cantitatea de latex lichid este transferată într-o matriță, care este ulterior închisă și sigilată. Apoi aceasta este vidată, în scopul de a dispersa latexul în mod uniform, în interior. Următorul pas este o înghețare rapidă, urmată de o încălzire rapidă, astfel încât să rămână permanent solidă. După răcire, blocul solid de latex este înlăturat din matriță și este gata pentru utilizare.
Nu se pot produce blocuri foarte mari din latex, prin metoda Talalay, astfel că, saltelele create prin această metodă sunt alcătuite din blocuri mai mici, lipite între ele, iar acesta poate fi un aspect de luat în considerare atunci când achiziționați o astfel de saltea.